Eram în bucătărie, fredonând încet pentru mine însămi, în timp ce amestecam cu grijă sosul care fierbea molcom pe aragaz.
Era una dintre acele seri rare în care totul părea să curgă lin, fără griji, cu o ușoară senzație de libertate care plutea în aer.
Mă hotărâsem să-l surprind pe Ethan cu pastele lui preferate, făcute în casă – o rețetă pe care o pregăteam doar la ocazii speciale.
Dar în seara aceea, nu era nevoie de un motiv anume. Doar o clipă spontană, una dintre acele stări în care mă simțeam jucăușă și plină de viață.
Și pentru puțină distracție, am ales să port doar un șorț de bucătărie. Nimic altceva. O mică provocare, o glumă între noi, un moment intim pe care voiam să-l savurăm împreună.
Apoi, Ethan a intrat pe ușă.
M-am întors către el cu un zâmbet larg, așteptând poate o privire admirativă sau o reacție surprinsă. Dar în loc de asta, el mi-a aruncat un zâmbet șugubăț, cu o sclipire de ironie în priviri.
— Drăguță ținuta ta, mi-a spus cu un aer de tachinare.
— Ai pierdut vreun pariu, sau ce?
Am ridicat o sprânceană, fără să-mi pierd calmul.
— Poftim?
El a râs ușor, aproape nepăsător.
— Adică, hai să fim serioși. Un șorț și nimic altceva? E atât de clișeic… Parcă ești scoasă dintr-un desen animat, din acelea în care gospodina distrată arde cina.
Ah, deci voia să jucăm jocul ăsta? Foarte bine.
O să joc și eu. Dar după regulile mele.
I-am zâmbit dulce, cu cea mai fermecătoare expresie pe care o aveam.
— Aha, ți se pare amuzant? Atunci hai să vedem cât de amuzant va fi când ți se va face foame.
Înainte să apuce să spună ceva, am oprit focul de sub sos, am luat farfuria cu pâine prăjită cu usturoi și am ieșit hotărâtă pe terasa din spate.
Am așezat farfuria pe masă, am închis ușa glisantă din sticlă în urma mea și m-am întors cu brațele încrucișate, privind prin geam.
Ethan m-a urmat imediat, derutat.
— Hei… Ce faci?
— Oh, nimic, am spus înclinând capul, cu o inocență prefăcută.
— Doar profit de aerul curat de seară. Și, cum se pare că ținuta mea e așa o sursă de distracție, m-am gândit să te las să mănânci singur, în timp ce eu reflectez la imaginea mea de ‘gospodină de desen animat’.
Zâmbetul i-a dispărut de pe față.
— Haide, iubito. Era doar o glumă.
— Ah, știu. A fost… absolut hilară.
Am luat un colț de pâine cu usturoi și am mușcat teatral, exagerând fiecare gest.
— Mmm, delicioasă.
Ethan a oftat, trecându-și mâna peste față cu un gest de frustrare.
— Bine, bine, îmi retrag cuvintele.
Ești superbă.
Minunată.
Cea mai talentată bucătăreasă din lume.
Am părut să reflectez câteva clipe, ca și cum aș fi cântărit dacă merită sau nu iertarea mea.
— Hmmm… Nu știu ce să zic. O spui din suflet?
S-a apropiat de ușă și a pus o mână pe geam, privindu-mă sincer.
— Da. Și mai știi ceva? Șorțul ăsta… e cel mai sexy lucru pe care l-am văzut vreodată.
Asta era altceva.
Zâmbetul mi-a revenit imediat. M-am apropiat de ușă, am descuiat-o și i-am făcut semn să intre.
— Așa e mai bine.
Acum du-te și pune masa.
Poate, dacă te porți frumos, o să-ți dau și desert.
Ethan n-a așteptat să i se spună de două ori.
Lecția serii?
Niciodată să nu subestimezi o femeie care își cunoaște valoarea — mai ales una care te poate învinge la inteligență purtând doar un șorț de bucătărie.
